„M-am speriat, eu sunt pățit”. Prima măsură luată de Mircea Rednic după ce Rareș Pop a căzut ca secerat pe teren

Redactor:
Călin MNERIE
„M-am speriat, eu sunt pățit”. Prima măsură luată de Mircea Rednic după ce Rareș Pop a căzut ca secerat pe teren
  • Publicat:

Fotbalul a trecut în planul secund minute bune ieri, pe la mijlocul reprizei secunde dintre UTA și FC Hermannstadt. Rareș Pop, puștiul minune al arădenilor, pe care se bat (deocamdată) fără succes FCSB sau Craiova, a avut încă o cursă în bandă, a intrat în centru, a dat puternic spre poartă și apoi s-a prăbușit cu ochii închiși pe gazon.

Toți medicii și asistenții aflați la marginea terenului au sărit în ajutorul mijlocașului de 17 ani, iar coechipierii și adversarii au făcut scut în jurul său, rugându-se să-i fie bine.

Alex Benga l-a strâns la piept, un întreg stadion i-a strigat numele lui Pop

Pop a fost scos de pe gazon cu ambulanța, unde și-a și revenit până la ultimul fluier ce consfințea victoria atât de necesară pentru echipa sa, pentru care face atâtea sacrificii. Tânărul fotbalist arădean a revenit puțin amețit în iarbă, unde a fost copleșit de îmbățișări, încurajări și chiar mulțumiri din partea antrenorilor și colegilor. Fotoreporterul Claudia Carp chiar a surprins momentul în care căpitanul Alex Benga, îl ține la pieptul său părintește pe Rareș.

Momentele de panică au fost prea mari pentru ca bucuria revederii față în față, fiecare pe picioarele sale, să nu fie atât mare și de sinceră. Spectatorii arădeni i-au strigat minute în șir numele poate celui mai important fotbalist al UTA-ei în acest moment, ținând cont și de regula Under, dar mai ales de caracterul de luptător al tânărului utist.

Mircea Rednic: „Rareș Pop trebuie protejat și nu a fost până acum”

E deja binecunoscut faptul că Rareș Pop învață foarte bine într-una dintre cele mai elitiste clase (a 11-a B) din Arad, cea de matematică-informatică de la Colegiul Național Moise Nicoară. Nu lipsește nici de la cursuri și are statutul de titular în Superligă, un lucru extrem de rar, dacă nu unic, pentru un fotbalist din România. Toate astea vin și cu riscurile surmenării, epuizării, iar tânărul utist a plătit chiar în timpul partidei cu sibienii, panicându-și părinții, colegii, fanii, o întreagă țară, până la urmă.

Rareș Pop a ajuns aseară târziu și la Spitalul Clinic Județean pentru investigații amănunțite. Examenele EKG, CT au ieșit bine, ca și controlul neurologic din această dimineață. Verdictul medicilor, oboseală cronică, așa că Mircea Rednic i-a dat două zile de repaus total tânărului său elev. Îl va mai vedea la față de abia vineri, dar și atunci „Puriul”  a anunțat că va avea un regim special pentru Pop.

M-am speriat, vă dați seama. Are doar 17 ani și l-am aruncat prea rapid în luptă, ținând cont de regula care e bună și nu prea. Eu sunt pățit, i-am prins și pe Vrăbioru și pe Ekeng…A avut și la antrenament o mică cădere din aceasta, dar a fost ușoară, trebuie făcute investigații. A intrat bine Șteau, Rareș Pop trebuie protejat și nu a fost până acum. Le-am zis la ai mei (n.a colaboratorii din stafful tehnic) că de acum el face fizic doar la jumătate. Trebuie treptat să se obișnuiască inima și organismul cu așa efort, nu îl putem arunca așa în luptă. E tânăr, el aleargă peste tot. Și Benzar l-a bombardat în prima repriză, i-a dat doar lui pase, o fi zis că el e boșorog, să alerge copilul…Avem  și alte trasee, acum ne așteptăm ca Rareș Pop să ne câștige meciuri? Și azi a fost la limită, sper să fie ok. De fapt și-a revenit, ne-am revenit și noi…, spunea noul antrenor al „Bătrânei Doamne”.

Intră și Isac în vederile lui Rednic?

Probabil, Pop se va reface la timp pentru meciul de luni, de la Pitești, cu FC Argeș, unul extrem de important pentru înreg sezonul arădenilor, însă stafful tehnic al UTA-ei trebuie să ia în calcule și un al treilea junior la care să poată apela oricând, pe lângă Șteau. În mod normal, cel vizat va fi Damian Isac, mai ales că mijlocașul central de 22 de ani s-a întors deja de două săptămâni din Germania, unde și-a tratat problemele de ordin muscular și ar trebui să fie apt pentru a-i demonstra lui Rednic că merită și el o șansă.

În altă ordine de idei, Roger Junio, ieșit și cu ceva probleme, ieri, de pe gazon nu ar trebui să aibă nimic grav, ci și în cazul său a fost vorba de supraîncărcare musculară pe fond de efort.

Călin MNERIE / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Fără să ezite! Cum l-a numit cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo pe Mircea Lucescu
Fără să ezite! Cum l-a numit cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo pe Mircea Lucescu
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cod galben în București și mai multe județe. ANM anunță ceață densă și posibil polei, pe mai multe drumuri din țară
Cod galben în București și mai multe județe. ANM anunță ceață densă și posibil polei, pe mai multe drumuri din…
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a luat banii fiicei lor!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a…
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Marea actriță a României a murit, lăsând un gol imens. A fost o legendă a teatrului
Marea actriță a României a murit, lăsând un gol imens. A fost o legendă a teatrului
La ce oră începe România - Cipru? Meciul are loc pe Arena Națională, luni, 18 noiembrie 2024
La ce oră începe România - Cipru? Meciul are loc pe Arena Națională, luni, 18 noiembrie 2024
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la nuntă
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la…
×